Mitropolia Basarabiei, o istorie seculară

Valentinotes

stefan

Sub o formă sau alta, cele două mitropolii din Basarabia – una, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, aflată sub pulpana Patriarhiei Ruse; cea de-a doua, Mitropolia Basarabiei, pendinte de Patriarhia Română – se revendică din aceeaşi rădăcină. Doar că fiecare dintre ele porneşte, ca să zicem aşa, de la un moment diferit al istoriei.

Şi noi putem să ne începem demersul jurnalistic tot din momente diferite ale istoriei. De la o Mitropolie a Moldovei atestată documentar încă din 1386. De la un Iosif I Muşat, recunoscut de scaunul patriarhal de la Constantinopol ca mitropolit canonic al întregii Moldove, cu reşedinţa la Suceava, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, în 1401. Mai târziu Ştefan cel Marea ctitorea o serie de aşezăminte religioase în teritoriul dintre Prut şi Nistru.

View original post 699 more words

Pe urmele Regelui Carol I, la Gastein. Unde se tratau principii, regii și împărații Europei?

Valentinotes

Badgastein, vedere catre Kaiserhoff
Bad Gastein. O staţiune balneară, în Austria, aflată cam la aceeaşi altitudine cu Sinaia. Un loc pitoresc, în inima Alpilor, pe vechea vale romană a Gastunei, care, la altitudinea de aproape 1000 de metri, mi-a amintit de Sinaia românească. „O Sinaie” mai mare, cu clădiri mai impunătoare, mai cosmopolită. Un orăşel care, ca şi staţiunea de pe Valea Prahovei, poartă urmele paşilor unui rege român. La Bad Gastein şi-a petrecut patru veri la rând Regele Carol I.

View original post 3,823 more words

Povești adevărate. 1 Decembrie la Castel

Sângealb

Intrarea in Bucuresti, Regele Ferdinand si Regina Maria - 1 decembrie 1918
Intrarea în București a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, la 1 decembrie 1918

Regi, Prințese, Prinți, Tren Regal, Castelul Regelui… De câte ori în poveștile copilăriei nu ne-am închipuit că, nevăzuți, ne strecurăm și noi în această lume de basm, că facem parte din ea! Și, câteodată, acest vis se transformă în realitate…

View original post 63 more words

Punctul “Zu San Li” care poate trata 100 de boli! Ce se intampla daca il masezi? – Zu San Li

Femeia, eternul mister

O legenda japoneza spune ca, odata acolo traia un om fericit care a primit cunostinte de nepretuit de la tatal sau – cunoasterea punctului longevitatii sau punctului celor 100 de boli.

In urma sfatului primit in dar de la tatal sau, fiul si-a masat acest punct in fiecare zi si a trait sa vada nasterea si moartea mai multor imparati.

View original post 395 more words

Alături de Mihnea, învingem autismul! Vino și tu! Donează pentru viitor!

1017465_707142059317738_1003961300_n
Mihnea este un băiețel de numai patru ani, este fascinat de viață și de minunățiile ei și este foarte iubit de către părinți. La vârsta de doi ani și jumatate a fost diagnosticat de medici cu autism infantil și, începând de atunci, se străduiește zilnic să ajungă un autist … artist. Până să își îndeplinească mărețul vis, Mihnea trebuie să treacă prin șase ore de terapie ABA, cinci zile pe săptămână, logopedie (nu poate să pronunțe anumite litere precum “f” și “v” sau alte grupuri de sunete), merge două zile la o grădiniță de stat însoțit de un terapeut, iar progresele sunt din ce în ce mai vizibile.

Continue reading Alături de Mihnea, învingem autismul! Vino și tu! Donează pentru viitor!